DIN CAPCANELE ILUZIEI-SEPARAREA

 

 Iluzia in care traim se bazeaza pe un lucru care este baza acestei lumi,separarea.Nu e numai separarea iluzorie de Creator,ci mai ales separarea intre noi dupa cele mai diverse criterii..aspect ,sex,nationalitate,religie,convingeri de toate felurile,interese diferite,culoarea pielii si inca o multime de criterii alese ad-hoc ,unele de-a dreptul fanteziste.Cand am venit,am ales de comun acord ca sa sustinem aceasta iluzie cu totii,pentru ca ea sa existe,altfel in clipa cand nu mai oferim energie pentru pastrarea ei,se va spulbera ca un castel din carti de joc.Cand traiesti in separare,atat de mult te inveti cu faptul ca tu esti separat,o fiinta de sine statatoare,un eu,incat cu greu poti sa concepi un Univers unde toti traiesc aliniati cu vointa Creatorului si conlucreaza ca o mare familie.Adica chiar daca exista familii de suflet separate,totusi la baza toti pornesc din aceeasi sursa,prin toti trece aceeasi energie care-i leaga si hraneste si aceleasi gene,tot recombinate au fost folosite la crearea speciilor.Acelesi caramizi din care s-au facut toate lucrurile,toata materia si energia.Capcana iluziei in care am cazut,a fost sa cred ca in cer Familia Universala e doar un concept si ca si aici,fiecare cu treaba lui,fiecare trage pentru ai lui,fiecare cu interesele lui.Deci am folosit masura iluziei ca sa masor lumea de dincolo.Si rezultatul a fost catastrofal si m-a tinut in aceasta paradigma luni de zile,pana cand intr-o zi enormitatea prostiei in care credeam a iesit la iveala.Oare asa sa fie in cer,oare unii favorizati de soarta si altii mereu jos,ca si aici?Bineteles ca intrebarile la care dadeam raspuns cu mintea mea marginita,aveau raspunsuri eronate.Ma framantau ganduri contradictorii,nu se putea sa fie aceleasi reguli nedrepte ca si aici,dar mintea nu putea sa inteleaga care-i treaba cu toti suntem UNUL.Nu putea trai conform acestui adevar.Ca sa pun capat problemei care devenise prea mare,am facu ceea ce se asteapta acum de la noi cei treziti:am cerut ajutor de sus,daca eu nu stiu raspunsul corect ei il stiu.Si raspunsul a venit fara gres si s-a facut lumina in mintea mea,am inteles ca cei care m-au ajutat sa cred,sa-mi schimb perceptia,nu a fost numai propria familie din stele...Pentru mine facusera efort o multime de fiinte din cei de sus,fara sa tina cont cine sunt eu,de unde provin sau ce hram port..pur si simplu au facut totul din dorinta sincera de a ma ajuta,pentru ca au vazut ca vreau sa ma ridic din noroiul iluziei.Ei traiesc principiul lui UNU in toate clipele vietii lor si il aplica la toate fiintele care le cer ajutorul.Nu li se pare un efort prea mare,nici o osteneala prea mare,nu li se pare ca sunt prea nobili ca sa vina sa ajute,pur si simplu o fac.Si nu asteapta nici macar multumiri,ei raman cu bucuria ajutorului dezinteresat dat unui frate care a cerut ajutorul.Capcanele iluziei ne fac de prea multe ori sa uitam ca suntem in esenta o singura fiinta,mareata si eterna.

INGERII DE LANGA MINE

 Ati fost'nainte de veni,doi sori
Si-n trup uman voi v-ati ascuns lucirea
Ati venit cum vin doar ingerii uneori
Din ceruri'nalte sa va impliniti menirea.

Ati fost copii,miracole si ras,
V-am ocrotit mereu atenta,somnul,
Si n-am stiut macar in vis
Ca pentru mine v-a trimis chiar Domnul.

Cand ati crescut,vi s-a marit lumina
Iar viata mea de soare s-a umplut
De parca era a raiului gradina
Si drumul nostru tainic a-nceput.

Acum ma duceti voi de mana catre stele
Asa cum va duceam cand mici erati,
Aveti pe umeri aripi usurele
Cu mine-n brate catre cer zburati.

In inima o fericire dulce,
De acolo dintre stele se revarsa
M-au dus doi ingeri cu iubire
Pe drumul lung ce duce ACASA!




Cu drag,mama

DRUMUL SPRE ACASA

De cand intram in iluzie,singurul lucru pe care dorim  este ca la sfarsitul calatoriei sa mai gasim drumul spre casa.Uitand tot,nici macar de casa nu ne mai aducem aminte,necum drumul spre ea.Acum la sfarsit de ciclu,avem de dat un sir lung de examene si daca le trecem vom pleca spre casa,in bratele iubitoare ale familiei.Cum gasim insa drumul spre ei,ca e clar ca nu au sa se coboare sa ne duca la cer,asa nepregatiti?Mi-am inchipuit ca sunt ratacita prin munti,fara busola,fara mancare ,haine sau vreo harta.Singurul lucru care-l stiu este ca am casa,sa zicem spre apus.Ce fac,ma pun la radacina unui brad si plang?Ar merge si asta dar e pierdere de timp si energie...vine noaptea,vine frigul,e plin de animale salbatice si drumul e lung.Neavand nici un indiciu,nu am ce face decat sa gasesc prin propria experienta drumul,asa ca o iau la picior.Dau de un hatis,il ocolesc,cad intr-un sant ,ma ridic si merg mai departe ca nu e alta optiune.Pun picioarele intr-o mlastina,ma retrag,ma uit atenta in jur sa vad unde e luminisul si merg in speranta ca ajung cu bine acasa.Nu conteaza ce avem in drum,cate primejdii si lectii ne asteapta,ca noi vom merge mereu pe drumul care sa ne scoata la lumina ca nu mai avem alta alegere si nu putem sta cu mainile incrucisate asteptand salvarea de sus.Cum gasim drumul adevarat spre casa,cum sa nu ratacim fara rost?Cand nu ai nici un indiciu ramane sa te bazezi pe ce simti.Te duce drumul bine,e neted si fara alunecari?Atunci e drumul bun.Dar cum ajungi la drumul bun?Simplu,te uiti in tine la fiinta ta reala.Ceea ce traiesti si cum reactionezi fata de ceilalti e aliniat cu puritatea din sufletul tau,cu cea mai inalta iubire?Daca nu,atunci drumul e gresit si te va duce in mlastina.Ce traiesti te reprezinta in totalitate?Atunci e drumul bun si te va scoate la lumina.Tot ceea ce va scriu mi se intampla mie,si vi se intampla voua.Nu e nimeni scutit. Daca,dupa ce ai depasit si ultimul obstacol in fata ta este Familia zambitoare din stele inseamna un singur lucru:ca ai reusit!!!